Corpul central al clădirii care adăpostește sălile de curs de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară se află în plin proces de reabilitare și dotare.
În zona exterioară, lucrările la clădirea centrală a unității de învățământ sunt finalizate, fiind efectuate lucrări de reparații la pereții exteriori și aplicată termoizolație și hidroizolație, iar tâmplăria a fost schimbată în totalitate.
În interior, se execută lucrări capitale, rețeaua electrică și termică aflându-se la un stadiu de execuție de peste 90%, iar sistemul de protecție împotriva incendiilor a fost finalizat. În prezent, se lucrează la toate cele trei niveluri ale școlii, etajul al treilea fiind cel mai avansat. Se intervine asupra pardoselii, vechiul parchet fiind înlocuit cu unul nou@, sunt executate lucrări de tencuielă, iar tocăria, atât cea interioară, cât și cea exterioară, este înlocuită cu una nouă, eficientă din punct de vedere termic.
De asemenea, se vor monta panouri fotovoltaice pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică.
Cea de-a doua componentă a proiectului prevede demolarea unei vechi construcții din curtea liceului, pe locul acesteia fiind în construcție un nou corp, format din parter și două etaje, în care se va desfășura instruirea practică în alimentație publică și turism a elevilor liceului.
Această investiție este finanțată din fonduri europene și vizează creșterea calității infrastructurii educaționale din municipiul Craiova.