Peste 30.000 de locuri de parcare au fost amenajate, în ultimii 8 ani, în toate cartierele Craiovei, prin refacerea asfaltului în cvartalele de blocuri sau în cadrul investițiilor de modernizare a unor străzi și bulevarde. Cu toate acestea, încă există zone cu trafic intens unde găsirea unui loc de parcare rămâne dificilă: în preajma spitalelor, în apropierea Pieței Centrale sau a Parcului Nicolae Romanescu.

Soluție ieftină și aspectuoasă

„Vreau să preiau modelul Primăriei Sectorului 4, din București, care a amenajat parcări supraetajate, pe structură ușoară, cu peste 200 de locuri, pentru că m-au convins atât prin costurile mici pe care le presupune realizarea lor, cât și din punct de vedere estetic. Luând în considerare faptul că sunt tot mai puține terenuri pe care se mai poate construi, soluția parcărilor cu mai multe niveluri este cea pe care o putem aplica și noi cu succes. Am identificat deja amplasamentele, iar în următorii ani putem rezolva această problemă, una dintre cele mai stringente ale craiovenilor“.

Lia Olguţa Vasilescu

Am identificat 5 locații și am demarat deja procedura de achiziţie a studiului de fezabilitate pentru primele parcări supraetajate din Craiova. Acestea sunt:

  • Calea Bucureşti intersecţie cu strada Horia, amplasamentul este situat în zona de locuinţe colective, având o suprafaţă de 1.500mp.
  • Zona Judecătoriei, amplasamentul este situat în zona istorică de locuinţe colective, având suprafaţă de 1.000 mp.
  • Vasile Alecsandri – zona Piaţa Mare, amplasamentul este situat în zona cu funcţiuni complexe de interes public şi servicii de interes general, zona protejată cu monumente şi ansambluri istorice izolate, având suprafaţa de 1000 mp.
  • Calea Bucureşti – zona Bl.C9-C10, amplasamentul este situat în zona de parcare/circulaţii carosabile, având suprafaţa de 238 mp.
  • Nicolae Romanescu nr.4A, amplasamentul este situat în zona mixtă de locuinţe cu servicii şi comerţ, zonă de protecţie a monumentului istoric „Parcul Nicolae Romanescu, având suprafaţă de 300mp