De altfel, administrația județeană a organizat deja licitația pentru construirea Centrului Sportiv «Stadion Tineretului », un obiectiv unic în România, prin faptul că include primul velodrom interior, omologat pentru desfășurarea competițiilor internaționale. Noul complex multifuncțional va dispune și de zone special amenajate pentru probe precum săritura în înălțime, triplu salt, săritura cu prăjina sau aruncarea greutății. „Construcția a fost proiectată cu o capacitate de peste 8.000 de persoane și va avea, pe lângă velodrom, o pistă de atletism pentru desfășurarea de competiții la nivel internațional, suprafețe de joc modulare, dar și o zonă pentru concerte și alte manifestări artistice. Complexul este prevăzut, de asemenea, cu săli de antrenament pentru sportivi, magazine și locuri de parcare“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Ne propunem să devenim singurul oraș din România care va deține baze sportive de nivel internațional pentru aproape toate sporturile, după ce ne-am convins câți bani a adus Craiovei și în special industriei HoReCa organizarea unor competiții precum Balcaniada sau Campionatul Național de Atletism
Lia Olguţa Vasilescu,
Primarul Craiovei