Alături de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu și președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, am efectuat o vizită de lucru la obiectivul de investiții rutiere Drum Expres Craiova-Pitești, tronsonul 3 Valea Mare-Colonești, care se va deschide circulației săptămâna aceasta. Drumul expres a început în 2017, când premier era actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a finalizat studiul de fezabilitate și a lansat licitația, iar în mai 2019 au început efectiv lucrările. Anul viitor acestea urmează să se încheie pentru tot Drumul Expres, lotul din Dolj avansând la 60 la sută până în acest moment.